Statement

Statement

HIKIKOMORI: scurtă prezentare a proiectului

Hikikomori este o instalație performativ-vizual-auditivă care are ca punct de plecare piesa de teatru omonimă scrisă de dramaturgul austriac Holger Schober. Ea se referă la fenomenul social cunoscut mai ales în Japonia care se manifestă prin retragerea persoanelor din societate (majoritar a tinerilor) și continuarea existenței într-o singură cameră.
Instalația noastră îsi propune să plonjeze într-o manieră artistică în camera și în intimitatea unui Hikikomori. Mediile mixte de expresie și de procedee artistice (sculptură din materiale reciclate, readymade-uri, light design, instalație video multi-canal, instalație de sunet, prezență performativă live) ar trebui să concureze la subiectivizarea cazului uman prezentat. Dincolo de recluziunea „reală” ne interesează aura afectivă și versiunea subiectivă a unei cronologii de viață de acest tip.
Prezența tehnologiei actuale (calculator+internet) facilitează crearea unui nou mediu de comunicare (poate singurul…) cu o lume exterioară ce poate fi deopotrivă onirică sau reală. Deschidem astfel o discuție despre nevoia de comunicare în cadrul unui comportament care este privit de către o mare majoritate ca fiind unul de tip autist, emfazând faptul că ea este doar redirecționată și nu suprimată. Hikikomori are nevoie să vorbească cu el însuși și cu o parte „aleasă” de el dintre ceilalți. Viața interioară capătă dimensiuni hiperbolice, fiind amplificată și implicit prezervată de fire-wall-urile protectoare auto-create: camera în care locuiește și internetul filtrat subiectiv.
Instalația noastră are două vieți: Una de „simeză” (în care sunt expuse spațiul plus artefacte adiacente proiectului) și una performativă, caz în care se alătură instalației un „exponat uman” care performează textul timp de aproximativ 70-90 de minute.
Moment în care restul instalației, într-o empatie simbiotică totală devine reactiv la această prezență, formând un nou corpus, cyberorganic, o mono-macro-celulă capabilă de dorința de a încerca să comunice cu un exterior (virtual sau real) ce pare a fi o amenințare continuă.

Vlaicu GOLCEA (concept, sound-design)

 

Hikikomori – spațiu-costume statement

Hikikomori: altar gotic, criptă, straturi de nesiguranță, nevoia acută de singurătate.
Instalația multisenzorială: spațiul membrană-stomac (se poate compara cu interiorul unei anvelope uzate, mucegăite, abandonat la groapa de gunoi), invită publicul „la un ceai” la ea în cameră. Este un loc de unde nimeni nu a mai ieșit și nimeni nu a mai intrat de multă vreme, nici măcar aerul. Baza acestei „imobilizări” între 4 pereți (care GĂZDUIESC o peșteră scăldată în PETuri, resturi de mâncare, ambalaje colorate, conserve, care se stratifică până capătă nuanțe artistice) este o expoziție-reciclare a „învelișului artificial” pe care îl promovează o societate de consum, care pune mai degrabă accentul pe ambalaj și reclamă decât pe beneficiile pentru individ sau pe efecte adverse.
– Hikikomori își clădește propriul castel, un mediu „postapocaliptic” (unde își supraviețuiește), se readaptează și învață să își dezvolte alte principii și deprinderi – fenomen declanșat în Japonia, dar manifestat, la intensități diferite, în toată lumea, inclusiv în Romania (un teren fertil pentru adicții, în special în domeniul internetului, însă aici nu este considerat o problemă socială pentru că a căpătat amploare sub forme și ramificații diverse). Dacă am face un mic sondaj social am observa cât de repede își însușește mediul în care trăim accentele nocive ale unei noutăți: droguri legale, jocuri de noroc, jocuri video, etc. … orice sursă îți dă o scurtătură spre împlinire personală, fie ea și virtuală. Proiectul prezentat are în vedere mai degrabă latura artistică decât analiza socială a fenomenului și ramificațiile acestuia. Privit din perspectivă artistică, capătă o nuanță romantică, fantasmagorică, adaptată pe materialul contemporan, foarte ușor de reperat în timp.
– Devine un corp inert, în comă, care are o activitate cerebrală extrem de activă, cu rezultate manifestate exclusiv în mediul virtual.
– Componenta contrastantă cu acest spațiu închis, îngust, care naște claustrofobia, angoasant, înțepător, este aspectul fizic – costumul senzual, asemeni unei zeițe gotice, extrem de nepotrivit pentru o persoană izolată într-o cameră. Aluzia poate consemna permutarea din spațiul real în cel virtual, lumi care la un moment dat pot fi ușor confundate între ele sau înlocuite: cum mergi în parc să prinzi pokemoni sau te atașezi de personaje din sitcom-uri de parcă ar fi prietenii tăi din viața reală. Este la „o depresie distanță” transformarea în hikikomori. Pare un fenomen care s-a născut odată cu nevoia acută de adaptare la mediul virtual, noua dependență a umanității, manifestată într-o carcasă de plastic, cel puțin în spațiul nostru. Plasticul a devenit un material pe care îl numim „organic”.
– Spațiul: este o construcție-instalație ce acoperă 3 pereți, tavan și sol; asigură spațiul publicului ce coincide / se suprapune cu spațiul de joc; în fața publicului este amplasat „altarul-plasmă” și scaunul ei de birou, ce devine un univers-în-sine-instalație-cochilie-cocon; set-ul cuprinde de asemenea surse de lumină proprii (camera-candelabru); ecranele – suportul materialului video, cât și instalația de sunet / sistemul audio.

Cristina MILEA (artist vizual / instalație, costume)

 

VIDEO STATEMENT

Hikikomori se retrag în sine și în spațiul lor intim, bine delimitat, renunțând la contactul direct cu societatea. Acest contact direct este suplinit în exces pe perioada însingurării cu contactul virtual. Internetul, televizorul, devin mediile prin care cei care refuză să mai pășească în societate, surfează în continuare, drogându-se cu imagini, proiecții, vieți paralele. Prin urmare, Hikikomori nu sunt decât extinderi la extrem a unor fenomene comune în orice societate, în fiecare din noi – diversele tipuri de alienare față de oameni și refugiul în tehnologie. Mediul video va fi folosit așadar să ilustreze și să amplifice relația lui H. cu spațiul virtual, dar și să accentueze prăpastia dintre el și persoanele reale din viața sa. Prin manipularea de tehnici video diferite, proiecții suprapuse peste spațiul real sau integrate în scenografie ca obiecte reale, principalul scop va fi stabilirea și apoi deconstrucția relației dintre spațiul
real și cel imaginar, până la construirea unui univers vizual propriu al personajului. De asemenea, prin folosirea surselor video manipulate de actor, cât și a unor surse manipulate de tehnicieni, vom jongla și cu ideea de manipulant/manipulare în ceea ce privește relația lui H. cu lumea.

Mihai PĂCURAR (artist vizual / instalație video)